Mauritus:

Mauritius, cunoscuta oficial ca Republica Mauritius, este o natiune insulara din largul coastelor continentului african in sud - vestul Oceanului Indian, la aproximativ 900 km est de Madagascar. Face parte din insulele Mascarene impreuna cu insula franceza Réunion situata la 200 km sud-vest. Are o clima tropicala, cu temperaturi medii anuale ce depasesc 23°C la tarmul marii si 19°C pe platoul inalt si cu precipitatii abundente in sezonul ploios ce dureaza din noiembrie pana in aprilie.
Frumusetea deosebita a insulei tropicale Mauritius reprezinta visul oricarui calator - un ocean de un albastru intens, cu plaje de nisip alb flancate de munti, cu plantatii de trestie de zahar si palmieri, totul inconjurat de una dintre cele mai mari bariere neintrerupte de corali din lume unde traiesc peste o mie de specii de pesti.

Cele mai complexe forme de viaţă de pe Terra - plante, animale şi chiar oamenii - nu pot să supravieţuiască la temperaturi care depăşesc în mod constant valoarea de 50° Celsius. Însă, această temperatură şi chiar valori mai mari pot fi suportate cu bine de multe alte organisme terestre care sunt obişnuite să trăiască în condiţii extreme.

În prezent, şase exoplanete potenţial locuibile prezintă asemănări mari cu Terra. Cele şase exoplanete sunt: Gliese 581g, Gliese 667C c, Kepler-22b, HD 85512b, Gliese 163c şi Gliese 581d.

Noua exoplanetă se va numi Gliese 163c, are o masă de 6,9 ori mai mare decât cea a Terrei şi o perioadă orbitală de 26 de zile. Gliese 163c se învârte în jurul stelei sale, aflată la o distanţă de 49 de ani-lumină de Terra, în constelaţia Dorado.

Astronomii europeni consideră că „Gliese 163c ar putea fi de 1,8 - 2,4 ori mai mare ca Terra, mărimea planetei depinzând de structura ei majoritar telurică sau acvatică“.

Gliese 163c primeşte în medie cu 40% mai multă lumină de la steaua ei decât primeşte Pământul de la Soare, iar din acest motiv temperaturile de pe noua „super-Terra“ sunt mai mari. Prin comparaţie, Venus primeşte cu 90% mai multă lumină de la Soare decât Pământul.

O nouă exoplanetă asemănătoare Pământului, denumită „super-Terra“, a fost descoperită de astronomii europeni în zona habitabilă - zonă din jurul unei stele în care viaţa ar putea fi posibilă - a stelei pitice roşii Gliese 163.

Descoperirea a fost realizată cu ajutorul telescopului HARPS (High Accuracy Radial Velocity Planet Searcher) care aparţine Observatorului European Austral (OEA), informează dailymail.co.uk.

Cu toate acestea, cercetarile preliminare i-au facut pe astronomi sa se pregateasca pentru studierea vietii extraterestre in acest caz, pentru ca ar exista conditii optime pentru asa ceva.
Oamenii de stiinta contruiesc acum modele de cum ar putea arata viata pe exoplanete, bazandu-se pe ce stiu de pe Pamant si de informatiile pe care le-au adunat prin observarea Universului.

O ipoteza de necrezut anima lumea astronomilor. Se pare ca pe o planeta recent descoperita si asemanatoare cu Pamantul ar exista conditii pentru viata extraterestra. Din cauza luminii slabe, insa, plantele ar fi negre pe suprafata sa.Recent, Gliese 581g a devenit un punct central pentru cercetatori, dupa ce s-a descoperit ca orbita sa este aproape circulara, in jurul unei pitice rosii (un tip de stea foarte raspandit in Univers si care are masa mult mai mica decat a Soarelui), la o distanta optima pentru ca temperatura sa permita existenta apei in stare lichida, pe suprafata planetei. Pitica rosie, insa, emite doar 1% din cantitatea de lumina pe care o emite Soarele.

Măsurarea timpului pe Marte
Sol sau zi marțiană, este durata echivalentă a unei rotații în jurul axei proprii a planetei Marte. Valoarea ei este în jur de 24 ore 39 minute si 35 secunde.
[modificare]Viața
Există dovezi că planeta a fost cândva mult mai accesibilă vieții decât este astăzi, dar dacă au existat vreodată organisme vii pe Marte rămâne încă o întrebare deschisă. Misiunea Viking de la mijlocul anilor ’70 ce a avut ca scop detectarea de microorganisme în solul marțian, a adus unele rezultate pozitive, mai tarziu combătute de mulți cercetători. În laboratorul Lyndon B. Johnson Space Center din Houston, Texas s-au găsit componente organice în asteroidul ALH84001, care se crede că ar proveni de pe Marte

Marte are doi sateliți naturali, Phobos și Deimos, ce orbitează foarte aproape de planetă și se crede că ar fi asteroizi capturați. Ambii au fost descoperiți în 1877 de Asaph Hall și au fost botezați după personajele Phobos (panică-frică) și Deimos (teroare-spaimă) care, în mitologia greacă, îl însoțesc pe tatăl lor, Ares, zeul războiului, în bătălie. La romani, Ares se identifică cu zeul Marte. De pe Marte, mișcările sateliților Phobos și Deimos apar diferite în comparație cu mișcarea Lunii. Phobos răsare în vest, apune în est și răsare iar după 11 ore, în timp ce Deimos răsare în est dar foarte lent.

Scutul vulcanic, Olympus Mons (Muntele Olimp), este cel mai înalt munte cunoscut din sistemul solar. Acest munte are 25 km înălțime și o bază de 600 km în diametru. În aceeași regiune cu el se află alți trei vulcani, numiți Muntele Arsia (Arsia Mons - 17 km inaltime), Muntele Pavonis (Pavonis Mons - 14 km inaltime) și Muntele Ascraeus (Ascraeus Mons - 18 km inaltime), și cel mai mare canion, Valles Marineris, lung de 4000 km și adânc de 7 km. Pe Marte sunt și numeroase cratere de impact. Cel mai mare crater de pe Marte este Lunca Elenă (Hellas Planitia). Are 2000 km in diametru si 6 km adancime, acoperit cu nisip de un roșu aprins.

Geografia (Areografie)
Primii oameni care au cartografiat planeta au fost și primii “areografi”. În 1840, după 10 ani de studiu, Mädler desena prima hartă a planetei. Ecuatorul este definit de rotația corpului, dar locația Primului Meridian a fost specificată, ca și în cazul Terrei, alegându-se un punct arbitrar. Un crater mic, mai târziu numit Airy-0, localizat în Sinus Meridiani reprezintă punctul prin care trece meridianul de 0.0° longitudine.
Suprafața planetei, așa cum se poate vedea de pe Pământ, apare sub două tipuri de areale: câmpii plane acoperite cu praf și nisip bogat în oxid de fier roșiatic, considerate “continente”, și li s-au dat nume ca Țara Arabiei (Arabia Terra) sau Lunca Amazoniei (Amazonis Planitia); și locuri mai întunecate, considerate “mări”, de aici denumiri ca Marea Erythraeum, Marea Sirenum și Aurorae Sinus.

Este foarte probabil ca Marte să fie încă o planetă activă din punct de vedere geologic. Valea Athabasca (Athabasca Valles) prezintă urme de curgeri de lavă datate la aproximativ 200 milioane de urmă. Curgeri de apă în grabenele din Fosa Cerberus (Cerberus Fossae) au avut loc cu cel mult 20 milioane de ani în urmă, indicând activitate vulcanică cel puțin la fel de recentă. La data de 19 februarie 2008, câteva imagini captate de Mars Reconnaissance Orbiter au evidențiat urme ale unei avalanșe xxxxite de pe o stâncă înaltă de 700 de metri, cu posibilă origine în procese active geologice (foarte improbabil să fi izvorât din eroziunea exercitată de vântul rarefiat).

Perioada hesperiană (denumită astfel după Hesperia Planum): între 3,5 și 2,9-3,3 miliarde de ani în urmă. Perioada hesperiană este marcată de formarea unor mari câmpii de origine vulcanică.
Perioada amazoniană (denumită astfel după Amazonis Planitia): între 2.9-3.3 miliarde de ani în urmă și până astăzi. Regiunile amazoniene se disting printr-un număr mult mai redus de cratere de impact produse de meteoriți, dar în afară de aceasta prezintă variații geologice mari. Muntele Olimp s-a format în această epocă, alături de curgerile de lavă din alte zone de pe Marte.

Perioada noahiană (denumită astfel după Noachis Terra): Formarea celor mai vechi elemente de suprafață existente pe Marte, între 4,5 și 3,5 miliarde de ani în urmă. Crusta planetei formată în această epocă prezintă numeroase cratere de impact, multe dintre ele masive (scară planetară). Protuberanța Tharsis (engleză: the Tharsis bulge), o înălțare a scoarței marțiene de origine vulcanică, a avut la origine fenomele vulcanice din această epocă, pentru ca mai apoi să fie modelată de inundările târzii din noahian.

Geologie (Areologie)
La suprafață, Marte este alcătuită în mare parte din bazalt, cercetătorii bazându-se pe compoziția meteoriților marțieni ajunși pe Pământ și pe observații din spațiu. Mare parte din planetă este acoperită de un praf mai fin ca pudra de talc. Examinarea suprafeṭei lui Marte a dezvăluit că părți din crusta planetei au fost magnetizate, una dintre teorii susținând că în trecut pe Marte existau plăci tectonice în mișcare, sau chiar că două dintre aceste plăci tectonice ar fi încă active (deși foarte slab) chiar și astăzi.
Istoria geologică a planetei Marte poate fi împărțită în mai multe perioade:

Clima
Marte are anotimpuri ce se aseamănă celor de pe Pământ. Totuși, ele sunt de două ori mai lungi, iar distanța mai mare față de Soare face ca anul marțian să fie de aproape două ori mai mare ca al planetei noastre. Temperaturile variază între –140 °C (−220 °F) și 20 °C (68 °F).
De asemenea, Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar. Acestea pot varia între furtuni pe areale mici și furtuni ce acoperă întreaga planetă. Ele tind să apară când Marte e in poziția cea mai apropiată de Soare, și crește temperatura la sol.