România a devenit stat suveran în 1859 prin unirea dintre principatele medievale Moldova și Țara Românească condusă de Alexandru Ioan Cuza și a fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit și ele cu România, formând statul modern România Mare (sens, întregită) sau România interbelică, care a avut întinderea teritorială maximă din istoria României (295.641 km2).

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus și a celui Austro-Ungar.

Pe teritoriul României este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

România este un stat unitar situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[4]

wow ce de informatii

Trebuie sa mai stii ca in fiecare anotimp apar sortimente de ciocolata specifice: de Pasti – iepurasi, toamna
– castane sau ciuperci, primavara – flori si iarna oameni de zapada. Astfel, sunt satisfacute toate gusturile.
Chiar si impatimitii mecanicii fine se pot delecta cu... ceasuri din ciocolata

Elvetienii nu au inventat ciocolata, dar au adus-o la perfectiune. De la deschiderea primei fabrici de profil,
in 1819, ei au imbunatatit incontinuu reteta acesteia. Astfel, in 1875 ei au creat ciocolata cu lapte, iar in
1879 primul sortiment care se topeste in gura. In timp, producerea acestui desert a devenit o pasiune si o
mandrie nationala pentru elvetieni.

Cele doua momente de glorie ale ciocolatei elvetiene sunt Pastele si Craciunul. Atunci vitrinele magazinelor
sunt invadate de iepurasi cafenii si clone de ciocolata ale lui Mos Craciun. Urmeaza evenimentele istorice: la
Geneva poti cumpara, din decembrie, faimoasele marmite de ciocolata, pline cu martipan, in amintirea bataliei
din 1602. Atunci, aparatorii orasului au respins asaltul ducelui de Savoia, varsandu-le atacatorilor in cap
vase cu supa fierbinte. La asa eroism, parca-ti vine sa bagi mereu mana in marmita

CIOCOLATA ELVETIANA

Vestita ciocolata elvetiana nu iese doar pe benzile rulante ale fabricilor. Exista o traditie bogata a
ciocolatei artizanale, iar creatorii acestei adevarate arte se intrec in a celebra nenumarate evenimente
particulare. Asa, de pilda, marii maestri au profitat de Euro 2008, organizat de Elvetia si Austria, si s-au
dedat exceselor de fantezie, modeland din pasta delicioasa stadioane, fotbalisti in actiune, mingi, fani
dezlantuiti.

Traseul spre Lacul Vulturilor dureaza aproximativ 3 ore, trecand prin Valea Neagra, punctul final fiind Lacul Vulturilor. Accesul se poate face si pe traseul spre Intorsura Buzaului, pe autostrada ce duce la Brasov, accesul cu un mijloc de transport fiind mai rapid si mai accesibil. Astfel, dupa ce se va depasi ceea ce odata a fost Statiunea Baile Siriu, aflata acum in paragina, se ajunge la cabana ce poarta numele zonei, si anume Valea Neagra.
Exista posibilitatea de cazarea in cadrul cabanei Valea Neagra ce contine 12 locuri, dar aceasta cabana este cu circuit inchis, din pacate. De aici, traseul se face trecand paraul Nehoiasu si urmand spre dreapta drumul forestier. La capatul acestuia se va trece peste un raulet. Se recomanda atentie sporita la denivelarile de teren si la marcaje. La capatul acestui traseu se afla Poarta Vanturilor. Destinatia finala, Lacul Vulturilor, se afla aproape de aici. Cabana vanatoreasca Lacul Vulturilor va va adaposti in caz de nevoie.

Pe partea estica a versantului Malaia, la altitudinea de 1420 m., in Muntii Siriu, se gaseste Lacul Vulturilor sau Lacul fara Fund, lac periglaciar.
Un lac, doua nume, doua legende:
Lacul Vulturilor – deoarece aici conform legendei, preluata de Alexandru Vlahuta in Romania pitoreasca: “aici vin vulturii, primavara, de beau apa ca sa intinereasca, aici isi invata puii sa zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufasii regi ai inaltimilor.
Lacul fara Fund – pentru ca, spune legenda, un cioban si-a lasat turma de mioare, a aruncat bata in apa lacului si a plecat. Dupa un an de peregrinari isi regaseste bata in apele Dunarii si mistuit de dorul mioarelor si a locurilor natale se reintoarce acasa

LACUL VULTURILOR

Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund se găsește pe partea estică a versantului Mălâia, la altitudinea de 1.420 m, în Munții Siriului. Cele două nume ale acestui lac provin din două legende. I se spune Lacul Vulturilor deoarece aici, conform unei legende, consemnată de Alexandru Vlahuță în cartea sa România pitorească, lacul ar fi un loc unde vulturii primăvara să-și învețe puii să zboare. Numele de Lacul fără Fund provine dintr-o altă legendă, despre un cioban care și-a lăsat turma de mioare, a aruncat bâta în apa lacului și a plecat. După un an de peregrinări, ciobanul și-ar fi regăsit bâta în apele Dunării și mistuit de dorul mioarelor și a locurilor natale, se întoarce acasă.

Oamenii de pe versantul nordic, estic și cei din partea de miazăzi a munților, ca și locuitorii Branului de Jos, îi numesc cu toți în zilele noastre Bucegi. Lingviștii spun ca huceagul sau buceagul este un păduriș des și jos, ori covorul de mușchi verde și moale, sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni și ierbărie. Localități cu numele Bugeac sau Buceag existau in județele Constanța, Ialomița și Teleorman, Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu aparținând regatului dacic al lui Burebista. Poate că tufele joase de jnepeni, numite și buceag, au dat numele Bucegilor. Lingvistul Sextil Pușcariu susține chiar că Bucșoiul, unul din brațele stelei de munți ce se intâlnesc în vârful Omu, își are numele derivat de la Buc, Bucur (nume autentic dacic), tot așa cum și Buceci, Bugeci, se derivă de la Buc cu acelasi sufix ca în Măneciu sau Moeciu[3].

Unele denumiri toponimice întâlnite în acești munți ridică interesante probleme de filologie. Numele de Bucegi are o formă arhaică de Buceci. Forma Buceci este identică cu a antroponimicului Bucșa[1] sau că numirea ar fi o variantă a lui Bugeac "un complex de mai multi mușchi care formează un covor verde si moale"[2]. În actul ctitoricesc din 1695 al Mănăstirii Sinaia, se spune că mănăstirea a fost ridicată "la pustie sub muntele Buceciul". Numele de Buceci în loc de Bucegi mai este dat masivului, în zilele noastre, de către unii bătrâni din Branul de Sus.

MUNTII BUCEGI

Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2, se află la extremitatea estică a Carpaților Meridionali, desfășurându-se între Valea Prahovei la est și culoarul Branului și Valea Ialomiței la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei și spre sud, până la contactul cu Subcarpații de curbură. Se întinde pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.